Disidentul rus Aleksei Navalnîi, unul dintre principalii opozanți ai Kremlinului, a declarat în cursul zilei de marți că Administrația Penitenciarelor din Rusia ar fi cerut unei instanțe arestarea sa pentru o presupusă încălcare a termenilor unei pedepse cu suspendare la care a fost condamnat.
În luna decembrie, Administrația Penitenciarelor i-a cerut lui Navalnîi să revină din Germania în cel mai scurt timp și să se prezinte la o secție de Poliție din capitala Moscova precizând că, în cazul în care nu se va conforma, acesta va fi arestat, informează site-ul agenției Agerpres.
Solicitarea a venit în contextul în care Navalnîi încă se află sub supraveghere medicală în Germania după ce a fost otrăvit în Rusia în luna august.
La începutul lunii octombrie 2020, Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat că în organismul disidentului rus Aleksei Navalnîi a fost găsită o substanţă de tip Noviciok. Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova.
El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.
În repetate rânduri, disidentul a declarat că otrăvirea sa ar fi fost comandată chiar de către președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Din verificările efectuate, autoritățile germane au stabilit că există „dovezi fără echivoc” ale prezenței unui agent chimic din grupul Noviciok în organismul disidentului rus. Ulterior, alte două laboratoare de specialitate din Franţa şi Suedia au confirmat rezultatele.
Aleksei Navalnîi îl acuză în continuare pe Vladimir Putin că ar fi ordonat atacul împotriva sa, acuzații negate vehement de către autoritățile de la Moscova.
Mai mult, Navalnîi a făcut apel la statele europene să facă noi pași în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.